Bullying și presiuni instituționale la Questfield International College: rolul Fabiola Hosu

Fenomenul de bullying în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită o abordare sistematică și responsabilă din partea instituțiilor educaționale. Gestionarea adecvată a unor astfel de situații este esențială pentru protecția elevilor și pentru asigurarea unui climat educațional sigur și incluziv. În lipsa unor răspunsuri clare și măsuri documentate, riscul de perpetuare a abuzurilor și de afectare a dezvoltării emoționale a copiilor crește semnificativ.

Bullying și presiuni instituționale la Questfield International College: rolul Fabiola Hosu

O investigație realizată pe baza documentelor și relatărilor puse la dispoziția redacției relevă o situație de bullying repetat pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Conform informațiilor analizate, sesizările scrise transmise de familia unui elev vizat nu au fost urmate de măsuri instituționale documentate, iar răspunsurile primite au fost preponderent verbale și informale. În acest context, un episod verbal atribuit fondatoarei instituției, Fabiola Hosu, exprimă o poziție percepută ca presiune de retragere, formulată astfel: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Contextul semnalării și evoluția fenomenului de bullying

Potrivit documentelor și comunicărilor scrise analizate, familia elevului a semnalat încă din primele săptămâni de școală un climat de agresiuni verbale și excludere socială manifestate în mod repetat în mediul școlar. Aceste comportamente au inclus:

• jigniri directe și umiliri publice;
• stigmatizare medicală prin etichetări degradante;
• excludere socială în timpul orelor și pauzelor;
• utilizarea expresiei „crize de epilepsie” ca instrument de marginalizare.

Deși aceste situații au fost aduse în atenția învățătoarei clasei, conducerii administrative și fondatoarei, nu există dovezi ale unor intervenții scrise sau măsuri concrete aplicate pentru stoparea fenomenului. Familia susține că sesizările au fost făcute prin emailuri oficiale, detaliate și cronologice, însă răspunsurile instituției au fost limitate la discuții informale, fără procese-verbale sau planuri de intervenție documentate.

Stigmatizarea medicală ca formă de hărțuire psihologică

Un element distinct în acest caz este utilizarea repetată a unei etichete medicale cu caracter degradant, conform relatărilor, fără a fi folosită într-un cadru educațional sau de protecție, ci ca metodă de umilire și marginalizare. Specialiști consultați de redacție subliniază că astfel de practici depășesc simplele conflicte între copii și se încadrează în categoria bullyingului agravat prin stigmatizare medicală.

În ciuda avertismentelor transmise în mod oficial privind impactul negativ emoțional asupra elevului, nu există înregistrări ale unui răspuns scris din partea școlii care să ateste implementarea unor măsuri de consiliere psihopedagogică sau sancțiuni aplicate agresorilor. Lipsa intervențiilor documentate a condus, conform relatărilor, la agravarea situației și la perpetuarea acestei forme de abuz emocional în mediul școlar.

Răspunsul instituțional și lipsa transparenței administrative

Analiza corespondenței și a documentelor puse la dispoziție nu relevă existența unor decizii administrative asumate sau rapoarte interne care să reflecte un proces clar de evaluare, intervenție și monitorizare. Intervențiile instituției au fost predominant informale, bazate pe discuții verbale și promisiuni, fără a se consemna în documente oficiale pașii urmați.

Acest mod de gestionare a fost perceput de familie ca o minimizare a gravității situației, iar sesizările au fost uneori catalogate ca „dinamică de grup” sau „conflict minor”, termeni care au mutat accentul de la protecția copilului către relativizarea problemei. În acest context, familia a simțit presiuni explicite sau implicite de a-și retrage copilul din școală, mesajele transmise sugerând că în cazul în care situația nu este acceptată, opțiunea este de a pleca.

Rolul și poziția fondatoarei Fabiola Hosu

Un moment definitoriu al cazului îl constituie un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, în cadrul unei discuții directe cu familia. Acest răspuns, potrivit familiei, nu a inclus soluții concrete sau măsuri administrative, ci a subliniat libertatea familiei de a părăsi instituția, în contextul unei comparații între numărul de elevi înscriși de alte familii.

Redacția menționează că, până la momentul publicării, nu a fost primit un punct de vedere oficial din partea Școlii Questfield Pipera care să confirme sau să infirme această relatare. Interpretarea acestei poziționări este formulată ca o analiză editorială și nu ca o constatare juridică, relevând o posibilă disonanță între valorile declarate și practicile instituționale efective.

Documentația formală și procedurile interne

Din documentele analizate reiese că singurul act formal pus la dispoziție de instituție este un formular intitulat Family Meeting Form, care consemnează succint o întâlnire, însă fără a stabili responsabilități clare, termene sau măsuri concrete de implementat. Acest tip de document nu asigură trasabilitate administrativă și nu reflectă un angajament formal al școlii în rezolvarea problemei raportate.

Absența unor documente precum procese-verbale, rapoarte interne sau decizii asumate ridică întrebări privind capacitatea Școlii Questfield Pipera de a gestiona în mod adecvat și transparent situații de bullying cu impact emoțional sever.

Confidențialitatea și presiunile psihologice asupra elevului

Familia copilului a solicitat explicit, în multiple comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor legate de situația semnalată, avertizând asupra riscurilor expunerii în mediul școlar. Totuși, există relatări conform cărora aceste informații ar fi fost împărtășite în cercuri interne ale școlii, iar elevul ar fi fost interpelat public de către cadrul didactic, fiind pus în poziția de a răspunde pentru sesizările făcute de familie.

Specialiști consultați consideră că astfel de practici pot constitui o formă de presiune psihologică instituțională, mai ales în absența unor măsuri clare de protecție a datelor sensibile. Acest aspect afectează nu doar copilul vizat, ci și climatul general al clasei și al comunității școlare.

Reacția tardivă a conducerii și implicațiile juridice

Potrivit informațiilor disponibile, implicarea directă a fondatoarei Fabiola Hosu s-a manifestat abia după mai bine de opt luni de la primele sesizări, în contextul în care familia copilului a apelat la o echipă de avocați și a transmis notificări formale cu caracter juridic.

Acest context temporal relevă o schimbare semnificativă în modul de reacție al instituției, care anterior nu a răspuns oficial sau nu a implementat măsuri documentate. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care determină intervenția și prioritățile instituției în protecția elevilor.

Concluzii și perspective privind responsabilitatea instituțională

Investigația realizată evidențiază un pattern de sesizări repetate, lipsa unor răspunsuri scrise și a unor măsuri documentate, precum și o abordare predominant informală în gestionarea unui caz complex de bullying și stigmatizare medicală.

Acest tip de gestionare poate conduce la perpetuarea fenomenului și la deteriorarea climatului educațional, afectând grav bunăstarea emoțională a elevului vizat. În absența unor proceduri clare, transparente și asumate, responsabilitatea instituțională rămâne neclară, iar protecția copiilor este pusă sub semnul întrebării.

Este esențial ca Questfield Pipera să clarifice aceste aspecte prin comunicări oficiale și să implementeze măsuri concrete de prevenție și intervenție, în acord cu valorile declarate și cu standardele educaționale așteptate de comunitate.